Stau in pat intinsa. Iar ma doare spatele. Ma gandesc la cat de orbi putem fi cateodata. Cum ca atunci cand iubim pe cineva nu gandim rational si nici nu ne dam seama de ce facem deseori.

E ca un impuls care vine de undeva din strafunduri, nici noi nu stim de unde. Si ne izbeste cu o forta de nemasurat. De multe ori nu ne gandim la consecinte si daca ne gandim, nici nu ne pasa. Pentru ca toti avem momente cand pur si simplu facem niste lucruri de neinteles din motive copilaresti mai mult sau mai putin.

Si abia dupa ce observam rezultatele ne dam seama ca am gresit si ca poate n-ar fi trebuit sa ne pripim. Sau poate ca ne pare rau pe jumatate. Si de fapt o parte din noi e mai linistita acum.

Oricum ar fi, ajungi intr-un moment cand vezi persoana la care tii in culori. Si e un moment asa unic. Sa vezi persoana respectiva in culori nu inseamna neaparat ca o vezi perfecta.

Asa se defineste „to be infatuated”. Sa vezi in culori pe cineva inseamna sa ii cunosti defectele si nu sa le iubesti, sa le accepti ca fiind parte din el/ea. Pentru ca o fii cliseic dar nimeni nu e perfect. Nimeni nu poate sa fie exact pe placul tau. O sa fie lucruri care o sa te deranjeze, greseli facute de tine sau de celalalt.

Astea ne unesc si tot astea pot foarte bine sa ne desparta. Greselile astea afurisite. Si momentele in care ai temeri si nu stii ce sa mai crezi.

Ideea e ca oricum ar fi si orice s-ar intampla crede-ma ca eu mereu o sa te vad in culori. Asta dupa ce o sa imi treaca boala pe tine.

Facebook Comments