M-a rugat acum ceva timp o prietena sa o ajut cu ceva. Avea sa scrie o scrisoare pentru o perasoana anume si m-a rugat sa o postez pe blog in speranta ca mesajul ei sa ajunga unde trebuie.
Daca te regasesti sau daca tu crezi ca esti persoana respectiva, da-mi un mesaj pe Facebook (Andreea Coscai sau In Liceu) si iti voi spune despre cine e vorba. Asta a vrut ea sa spuna.

Sunt unele moment cand oamenii din jurul meu ma intreaba daca sunt ok. Tot ce vreau sa fac in momentul ala esta sa tip in gura mare “nu”.

Ei de fiecare data ma fac sa ma gandesc din nou la tine. Am acceptat faptul ca nu mai suntem impreuna.
Am refuzat orice ipoteza de a trece peste tine si sa te uit. Cand vezi o persoana de care iti e dor dupa o perioada destul de lunga de timp, dar ea te trateaza de parca ar incerca sa te uite si iti arata intr-un fel asta, e ca si cum iti infige cineva un cutit in inima. Nu stiu cum este, pentru ca n-am experimentat asta, dar fac pariu ca e incredibil de dureros.

Totul a ramas asa cum era. N-am schimbat nimic. N-am mutat nimic. Poza noastra e tot acolo, inelul tot pe support, trandafirul tot pe polita. Nu imi explic de ce. Poate n-am vrut. Poate n-am putut. Nici eu nu stiu.

Pana la el nu am putut iubi pe nimeni, pentru ca nu ma facea niciunul sa simt ce am simtit pentru el din momentul in care l-am vazut. Nimeni pana acum nu mi-a facut pielea de gaina, nu mi-a devastat stomacul, nu m-a facut sa ma balbai sau sa plang in aceeasi zi. Ce sa mai zic de faptul ca m-am indragostit pe loc de el si cred ca atunci cand l-am imbratisat prima oara, amandoi stiam ca eram pe cale de a ne indragosti nebuneste.     

Nu ma asteptasem niciodata sa ma indragostesc. Credeam ca tot ce voi avea pe durata liceului vor fi simple relatii adolescentine ce ar dura putin, iar singurul sentiment resimtit ar fii doar o atasare mare care, dupa ce dispare, nu ar lasa urme, ci doar niste lacrimi de tristete in ziua despartirii.

Chiar si in timp ce ma indragosteam eu nu eram constienta de ceea ce mi se intampla, cu toate ca aveam dovada clara a “ zambetului prostesc de indragostita”, pana cand nu mi-a spus el intr-o seara “ tu chiar esti indragostita de mine, ai sclipirea aia in ochi”.

Atunci mi-am dat seama ca sufeream de renumita boala a iubirii.

Multi imi zic “treci peste”, “nu te merita”,”e un mare prost”, nu stiu ce, nu stiu cum. Dar ei imi spun asta pentru ca le este usor, pentru ca n-au mai simtit niciodata asta, pentru ca “n-au experienta in domeniu”.

Pana nu ti se intampla, n-ai de unde sa stii cum e.

Iubirea este un process important in viata noastra si inevitabil. Fara orice fel de iubire, omul degenereaza. Avem nevoie de ea, chit ca am simtit-o sau nu, toti o vrem, o cautam.

Pentru mine iubirea  a fost mai mult decat sentimental acela de atasament. Eu m-am contopit cu el. Eram una si aceeasi persoana. Gandeam la fel,actionam la fel.Ma gandeam la el, in momentul ala ma suna, imi dadea mesaj.

Ma alinta in toate felurile, imi facea declaratii pana la lacrimi, ma adora, eram pur si simplu centrul universului lui.

El ma facea fericita.

El.

Dar in momentul in care am inceput sa ne distantam din cauza problemelor fiecaruia,amandoi refuzam orice posibila despartire, cu toate ca-i spuneam de multe ori ca nu ne vom mai reveni niciodata.

Si a urmat schimbarea. Procesul care m-a marcat. Care ma face in fiecare seara sa ma intreb de ce m-a inlaturat incetul cu incetul din viata lui. Ce l-a determinat sa faca acel pas.

Mi-a spus ca o sa ne vedem si vom vorbi despre ce s-a intamplat intre noi. A refuzat sa se intalneasca cu mine dand seen la mesajul de pe wapp fara sa-mi raspunda.

Iubire,

Acum mi te adresez tie. Sper ca aceasta scrisoare sa ajunga si la tine. E mai mult o declaratie cum obisnuiam sa-ti scriu.

Sunt momente cand imi doresc cu disperare sa ma impac cu tine. Sunt zile cand ma gandesc ca poate nu-mi va fi bine. Imi aduc aminte dati in care nu-ti faceai timp pentru mine sau daca iti faceai, abia de ma puteam bucura.

Nici eu nu stiu ce vreau. Doar ma stii, sunt foarte indecisa si merg pe principiul “daca nu risti,nu castigi”

Imi este dor de tine si de tot ce faceam impreuna. Imi e dor de 17 decembrie, de puzzle-urile noastre, de convorbirile telefonice de 2 ore in care ajungeam in final sa discutam lucruri perverse sau despre sentimentele noastre,sa vorbim pe skype seara. Mi-e dor sa stau cu tine pe iarba la unirii, sa ne petrecem joile impreuna,sa ne imbratisam lung fara sa ne vorbim dupa o cearta, sa radem si sa facem misto de tot, sa ne tachinam incontinuu, sa-mi trimiti poze cu biletele trase si sa ne aniversam ziua in cel mai frumos mod.

Dar azi dragul meu este o zi importanta pentru amandoi, iar tot ce vreau sa-ti spun este ca te iubesc, ca inca sunt indragostita de privirea aia dulce de copchil, ca te astept cu bratele deschise daca te vei intoarce, ca intotdeauna vei fii cel mai special pentru mine si ca indiferent de ce ai avea de spus, te iert.

Cu drag,

Al tau zambilici.

Facebook Comments