Am comemorat tragedia din Colectiv in China

1 an de la Colectivcolectiv

Am simtit multe din momentul in care am inceput sa pregatesc lumanarile si am asezat steagul Romaniei dedesubtul semnului pacii din garajul scolii pana in ultimul moment in care lumanarile s-au stins si cei ramasi pentru un moment de liniste s-au intors la treaba de zi cu zi cu gandul ramas acolo. Chiar daca sunt la kilometri departare de casa m-am simtit aproape de voi. De toti ce s-au oprit din orice altceva pe 30 octombrie si au comemorat tragedia din Colectiv. Dintr-un oras din China, cu studentii de aici, 50 lumanari si steagul tarii, sufletul meu a fost alaturi de toti cei de acasa si distanta a disparut. Nu a mai contat. De fapt, nici nu a mai fost sesizabila. Am vazut copii de varsta mea din toata lumea lasand un gand bun pentru cei afectati: pentru cei raniti si pentru familii. Oameni din Mexic, Luxemburg, Argentina, Turcia, Canada, America, Etiopia, Portugalia si asa mai departe. „Bucati” din lume s-au reunit pentru o singura cauza.

 

14642170_982622795198786_2200500971563995322_n

Acum cateva saptamani mi-am amintit ca se apropie ziua incidentului din Colectiv si mi-am dorit sa tin un eveniment pentru a discuta cu oameni din toata lumea ce s-a intamplat cu un an in urma, asa ca am vorbit cu Shen din Romania ca sa organizam ce ne-am propus. Am facut anunturi, am trimis mail-uri si in ziua de 30 dupa cina am asezat steagul Romaniei, am aprins lumanari rand pe rand si am discutat despre tragedie. Le-am povestit unde, cum si de ce a avut loc incidentul. Vorbind cu ceilalti am realizat ca pe cat de diferiti suntem, pe atat de multe lucruri avem in comun. Aceeasi situatie a fost in Argentina in 2001. O trupa rock, un incendiu. In Mexic a luat foc o gradinita cu 80 copii acum cativa ani.14908264_982622138532185_5304345245575659163_n

Cum era de asteptat, momentele au fost emotionante si am simtit reactia tuturor ce ascultau cu atentie despre cele intamplate. Nu poti sa fii insensibil cand vine vorba de asa ceva. Nu pentru ochii lumii sau altceva, ci pentru tine.

Din partea mea, am ramas fara cuvinte la sfarsit si cu contradictia de „Se poate schimba ceva si daca da, cum pot sa ajut?” sau „Lucrurile o sa ramana la fel.”. Si nu stiu ce e adevarat sau cum sa aflu, dar ce stim cu totii e ca asa ceva nu ar trebui sa se intample. Daca exista tari in care se poate trai fara incidente de genul asta, de ce nu am putea si noi? Romanii merita mult mai mult. Mai ales generatia care vine. Vad tineri romani cu initiativa in fiecare zi si chiar daca numarul ar putea sa fie mai mare, ar putea sa fie si mai mic in acelasi timp. Roma nu a fost construita intr-o zi. Am incredere in generatia urmatoare ca gandeste mai deschis si mai cinstit. Am incredere ca schimbarile sunt dupa colt. Am incredere ca lumea inca mai spera si ca nu s-a dat batuta si vad asta prin faptul ca vocile sunt zgomotoase, dar nu ranesc pe nimeni. Am speranta pentru ca daca pierdem speranta pierdem tot.

Daca noi nu avem destule spitale si conditii destul de bune ca sa avem grija de oameni in astfel de urgente si construim o catderala de 80 milioane de euro, se vede clar cum se aseaza prioritatile noastre.

Ceea ce e cel mai trist e ca pentru ca problemele sa fie facute vizibile trebuie de fiecare data sa se intample o tragedie. Daca ne gandim putin inapoi in timp un copil a trebuit sa fie omorat de un caine vagabond pentru ca ceva sa fie facut. Anul trecut 64 oameni au trebuit sa moara si alte sute sa sufere pentru ca tara sa se uneasca. Trebuie sa deschidem ochii si sa nu mai tinem volumul vocilor scazut inainte ca un incident sa le stimuleze si sa le ridice. Altfel vom continua cu acelasi ciclu, care nu e sanatos si cel mai important afecteaza oameni. Lucrurile astea pot fi evitate. Doar daca cineva se gandeste sa faca diferenta. Si apoi altcineva si altcineva si asa mai departe. Asta cred ca e o problema mare. Nu actionam pana cand ne devine imposibil sa ramanem tacuti si ochii ne sunt larg deschisi. Ideea nu e sa astepti sa se intample o nenorocire ca sa iei initiativa. Ideea e sa iei initiativa ca sa nu se intample o nenorocire.

O sa va purtam mereu in gand.

Toate cele de mai sus au fost opinii personale. Daca ai ceva de adaugat sau de contrazis, te invit sa lasi un comentariu ca sa incepem o discutie.

O lista cu lucrurile pe care le-am facut in prima luna de UWC China

Lista mea de la UWC

Cand citesti articole despre experientele de la UWC fara sa fi trait ceva similar inainte, privesti lucrurile intr-un mod atat de diferit fata de cum e cand vezi tot desfasurandu-se in fata ta. Te gandesti “oh wow, persoana asta e atat de inteligenta incat e acolo” sau “oh wow, persoana asta e atat de curajoasa sa plece de acasa atat de devreme”. In spatele fiecarui interviu, fiecarei povesti despre experiente academice (cuvant prea sofisticat ew dar asta e) in strainatate sunt atat de multe detalii la care nu te gandesti niciodata. Culisele sunt pline de lucruri marunte la care nu te-ai gandi niciodata inainte sa pornesti in propria ta aventura.

Intrebarea care imi umbla in minte in primele zile a fost “Cum ar putea cineva sa renunte la locul asta?”. Dar destul cu dulcegariile. O sat rec direct la subiect si o sa fac un rezumat la ce s-a intamplat in ultimele saptamani de cand am plecat de acasa.

Continue reading „O lista cu lucrurile pe care le-am facut in prima luna de UWC China”

A list of the things I did during the first month of UWC China

First month of UWC China

Whenever you read articles about UWC experiences without ever having lived something similar to that before, you look at it in such a different way than when you see everything actually unfolding in front of you. You think „oh wow, this person is so smart that they got in” or „oh wow, this person is so brave to leave home so young”. Behind every interview, story about academic (too much of a fancy word ew but that’s what you get) experiences abroad there are so many more details that you never think of. The behind-the-scenes is full of teeny tiny things you wouldn’t actually think of before embarking on your own journey.

The question that went through my mind the first days here was „how could anyone ever give up this place?”. But enough with the sweet talk. I’ll cut to the chase and sum up the past weeks since I left home.

Continue reading „A list of the things I did during the first month of UWC China”